Sunt cateva lucruri in lumea aceasta pe care nu toti avem noroc sa le vedem, cel putin nu fara „mijlocirea” tehnologiei. Si totusi, nu putem ramane indiferenti in fata povestilor si simbolisticii lor, care nu de putine ori ne fac sa ne admiram propriile reusite, ca civilizatie, si sa speram ca vor dainui pentru a bucura si inimile urmasilor urmasilor nostri.

Printre acestea se gasesc cateva usi celebre care, dincolo de aspectul maiestuos si impunator, dar de o eleganta desavarsita, ascund mistere, povesti vechi, traditii pastrate cu sfintenie…

– Usa Sfanta a Bazilicii Sf. Petru, Vatican

Bazilica Sf. Petru, din inima Vaticanului, este cea mai mare constructie romano-catolica din lume, si gazduieste o usa de bronz numita „Usa Sfanta” ce se deschide o data la 25 ani, intr-un an considerat sfant. Ultima oara usa a fost deschisa in anul 2000 de catre Papa, care loveste usa cu un ciocanel de argint, conform traditiei, permitand patrunderea pelerinilor in cladire.

Usa, ce  mai poarta numele de „Door of the Great Pardon”, prezinta scene ilustrand pacatele oamenilor pocainta si salvarea acestora cu ajutorul milei lui Dumnezeu. Usa este inchisa tot de Papa la sfarsitul Anului Sfant.

– Usa Imperiala a Catedralei Sfanta Sofia, Istanbulusa faimoasa

Construite in secolul IV, aceste porti, candva imbracate in aur, erau folosite exclusiv de catre imparati. Deasupra loe se gaseste un mozaic impresionant realizat in secolele IX – X, reprezentandu-l pe Imparatul Leo VI  primind binecuvantarea de la Iisus Hristos, alaturi de inscriptia „Pacea fie cu tine. Eu sunt lumina lumii”.

castelul de coral– Poarta Castelului de Coral, Florida

Comparata de multe ori cu Complexul de la Stonehenge, aceasta constructie misterioasa a fost realizata de Edward Leedskalnin, un imigrant lituanian, prin mijloace pe care oamenii de stiinta nici astazi nu si le pot explica. Exista teorii conform carora un singur om, asa cum se pretinde, nu ar fi putut ridica o astfle de constructie fara ajutorul unor forte supranaturale sau a extraterestilor, doar pentru ridicarea zidurilor si a turnurilor fiind folosite peste 1000 tone de roci coraligene.

Constructia a demarat in anul 1920, dar nimeni nu a reusit sa-si explice cum aces om putea ridica si cara singur blocurile imense de coral, cu o greutate de pana la 30tone, intrucat munca se desfasura noaptea, la lumina lanternei si fara echipament modern.

“Poarta Miraculoasa” a fost realizata dintr-un singur bloc de coral cantarind 9 tone.

Ei, pe care ti-ai dori sa o vizitezi? 🙂

 

Sursa imagine 1, 2, 3