Mobilierul vechi din lemn masiv are un farmec aparte. Frumusetea lui nu poate fi egalata de noile deisnguri. Cu toate ca piesele de mobilier populare astazi sunt mai ergonomice, usor de manevrat si intretinut, ocupa un spatiu redus si sunt chiar mai ieftine, le lipseste acel je ne sais quoi. Trasatura mistica pe care o cautam in fiecare lucru. Poate ca este vorba despre caldura specifica lemnului, mirosul acestei esente naturale sau poate are legatura cu povestea pe care ne-o transmite. Fiecare obiect are un trecut, a apartinut unor oameni dragi, a fost martorul unor intamplari, pastreaza parfumul unor ani si duce mai departe o traditie a lucrurilor trainice.
Din pacate, trecerea timpului lasa urme, iar lemnul, oricat de durabil si oricat de iscusita mana care l-a plamadit, nu face exceptie. Principalul dezavantaj al mobilierului din lemn masiv este faptul ca sufera schimbari cu timpul, atunci cand este expus unor anumiti factori. Acesta are capacitatea de a absorbi si retine apa din atmosfera. Datorita proprietatilor sale, lemnul tinde permanent sa ajunga la umiditatea corespunzatoare conditiilor de pastrare sau de folosinta. Astfel, in functie de umiditate, lemnul isi va modifica dimensiunile, ceea ce va duce la deformarea sau craparea sa. Si nu doar atat. Lemnul mai poate fi afectat si de praf, daunatori sau diverse lovituri si zgarieturi, care ii pot rapi din stralucire. De asemenea, sub influenta temperaturilor extreme, lemnul se poate contracta sau dilata.
Din fericire, insa, toate aceste efecte pot fi sterse de pe fata mobilierului tau cu ajutorul unor specialisti. Sau, daca te simti curajos, ia-ti o pereche de manusi, informeaza-te si afla cum sa reconditionezi mobilierul din lemn, iar apoi apuca-te de treaba!
Cum si de ce sa reconditionezi mobilierul de lemn, in loc sa cumperi unul nou?
Intrebarea care se impune, inainte de a ne apuca de reconditionarea mobilierului vechi din lemn, este daca aceasta procedura merita cheltuiala si efortul. Cu atat mai mult cu cat in toate magazinele de profil gasim o varietate de alternative, unele extrem de convenabile ca pret, altele mai moderne, mai usoare sau mai putin voluminoase. Asadar, de ce sa depunem efortul pentru a reda stralucirea mobilei pe care o avem in casa de pe vremea bunicii?
In primul rand pentru ca aspectul mobilierului din lemn masiv este unul deosebit. Textura lemnului autentic este foarte placuta si emana o caldura aparte in locuinta noastra.
Un mobilier din lemn bine construit este extrem de durabil. Acesta rezista mai bine decat orice alt material la factori mecanici si la uzura care apare dupa utilizrea indelungata. Si, in ciuda faptului ca mobilierul din lemn are nevoie de intretinere perioadica, eforturile in acest sens nu sunt foarte mari. In momentul in care varsta inaintata a acestuia incepe sa se observe, prin reconditionare poate arata ca nou, ceea ce nu este valabil si pentru cele mai multe materiale.
Lemnul este si o solutie bio. Este 100% degradabil si o sursa naturala regenerabila. In ultimii ani, pentru mobilier se pot folosi doar surse de cherestea din paduri gestionate durabil.
CITESTE SI: Cum sa reconditionezi o usa veche din lemn
Cum sa reconditionezi mobilier vechi din lemn
Exista mai multe metode cu ajutorul carora puteam reconditiona mobilierul de lemn; unele dintre acestea pot fi realizate chiar de noi, fara prea mult efort sau cheltuiala. Pentru altele avem nevoie de ajutorul unui specialist.
Lacuitul este cea mai accesibila cale de a reda apectul proaspat al mobilierului de lemn. Aceasta este metoda cea mai usoara si ieftina de reconditionare si o putem incerca fara a avea nevoie de cine stie ce indemanare sau documentare. In acest sens, putem fie sa indepartam vechiul finisaj, fie sa il pastram si sa il acoperim cu un strat nou. Astfel, mobilierul nu doar ca isi va schimba imediat aspectul de vechi, dar prin slefuirea dinaintea lacuirii ii vom conferi lemnului un aspect vintage chic.
Vopsitul este o alta varianta la indemana. Aceasta optiune ne ofera si posibilitatea de a schimba culoarea mobilierului, astfel incat interiorul va avea un aspect nou si vom fi inspirati sa incercam si alte modificari, in ton cu noua cromatica. Cel mai indicat, atunci cand vopsim mobilierul din lemn, este sa alegem o vopsea pe baza de ulei, care sa impiedice aparitia petelor. Peste aceasta vom aplica inca un strat de vopsea, pe baza de latex.
Sablonul utilizat pentru a desena diverse forme pe mobilier ne poate oferi o mare libertate, prin varietate de dimensiuni, forme, imprimeuri, care pot fi pictate pe lemn cu ajutorul unei pensule mari si a unei cantitati relativ mici de vopsea.
Lipirea pe mobilier a autocolantului, decupajelor din ziar, bucatilor de partitura, pot da un aspct modern si iesit din comun al mobilierului, care vor permite o redecorare a interiorului, fara cheltuieli exagerate. Acestea vor fi aplicate pe mobilier asemanator tapetului pe suprafata unui perete, folosind un adeziv special.
Tapisarea mobilierului este o alta metoda care asigura rezultate foarte bune. Aceasta se utilizeaza mai ales in cazul obiectelor de mobilier cum ar fi scaune, paturi, canapele si se realizeaza de catre o persoana specializata. Banii nu vor fi insa cheltuiti in van, intrucat dupa acest procedeu vom avea un mobilier care va arata nou si lipsit de defecte.
Tehnica reconditionarii la domiciliu
In cazul in care ne hotaram sa ne ocupam chiar noi de reconditionarea mobilierului din lemn, este bine sa ne documentam bine inainte de a ne apuca de treaba si sa ne amenajam un spatiu corespunzator de lucru. Vom avea nevoie de o locatie spatioasa, luminoasa si bine aerisita, care sa ne ofere posibilitatea de a deschide geamurile, pentru a scapa de praful adunat dupa lustruire si de mirosul lacurilor si vopselelor. Locul trebuie sa fie suficient de spatios cat sa ne permita sa mutam mobilierul dintr-o parte in alta, astfel incat sa putem lucra in conditii de confort si fara a pierde prea mult timp. In plus, este indicat sa va protejati mainile cu manusi din piele, pentru a nu risca aparitia unor intoxicatii in urma contactului cu solventii puternici. In plus, astfel veti minimiza si riscul taieturilor. Cel mai bine este sa va protejati si ochii si caile respiratorii de substantele cu care veti lucra si de praful rezultat.
Trebuie sa identificam cat mai bine defectele aparute pe suprafata lemnului si sa reparam toate partile mobile ale mobilierului, cu probleme de functionare, usile si sertarele, balamalele si incuietorile. Acestea trebuie facute la inceput, astfel incat sa nu mai riscam sa zgaraiem stratul nou de lac si sa putem face orice alte modificari sau adaptari necesare.
Trebuie sa demontam cu atentie si rabdare toate usile si sertarele si toate partile de feronerie. De asemenea, pentru a evita accidentele, sau daca dorim sa le inlocuim, vom indeparta cuisoarele care fixeaza geamurile si oglinzile, pentru a le putea scoate.
Urmatorul pas este sa indepartam praful de pe mobilier cu o carpa moale uscata, apoi cu o alta imbibata in alcool, pentru a putea observa toate defectele pe care va trebui sa le mascam sau reparam. De asemenea o solutie buna pe care o putem folosi in acest sens este stergerea mobilei cu un amestec de apa, in proportie de 85%, si amoniac 15%.
Inainte de a aplica orice tratament pe un mobilier lacuit, trebuie intai sa scapam de straturile vechi. Asadar, primul pas este sa slefuim bine lemnul cu un smirghel, sau cu o masina de slefuit, pentru ca vopseaua pe care urmeaza sa o aplicam sa adere cat mai bine. In cazul in care vechiul strat de lac se dovedeste dificil de indepartat, putem utiliza un dizolvant special pentru vopsea.
Mai departe, lemnul trebuie sters bine cu o carpa si aspirat, pentru a indeparta toate resturile de lac si pentru a obtine suprafete cat mai netede, inainte de a incepe vopsirea propriu-zisa. Este posibil ca acesta sa prezinte orificii pronuntate dupa slefuire, denivelari sau crapaturi, astfel ca este foarte important ca lemnul sa fie tratat inainte de vopsire si cu un strat de grund pe baza de ulei, pe care apoi trebuie sa-l lasam sa se usuce bine timp de cateva ore.
Inainte de a cumpara o vospea pentru mobilier, trebuie sa alegem cu grija culoarea si tipul acesteia, iar apoi s-o pregatim, in functie de indicatiile producatorului. Vopseaua ideala este cea rezistenta la curatare si murdarire, care poate proteja lemnul. Cea mai buna este vopseaua clasica, pe baza de ulei sau cu latex. Vopseaua trebuie amestecata foarte bine, pentru a fi perfect omogenizata si cat mai usor de intins. Pentru vopsire se recomanda utilizarea unei pensule cu parul fin. Indicat este sa nu aplicam un singur strat de vopsea, ci doua, la diferenta de cateva ore. Timpul intre cele doua aplicari ar trebui sa fie cat mai lung. Atentie la praf, fire de par, sau insecte care se pot aseza pe stratul proaspat de lac.
Indiferent de metoda pe care o alegem, este important sa ne inarmam cu rabdare, intrucat uneori este nevoie de aplicarea mai multor straturi de vopsea pentru a obtine nuanta perfecta.