Inainte de a trece pragul unei case, intram in contact cu usa de la intrare care poate fi eleganta, impunatoare, cu influente moderne, clasice sau o combinatie inedita de stiluri si materiale. Am facut o selectie de 10 modele de usi de exterior din care poti sa te inspiri sau in care, cu siguranta, te poti regasi.
Usi de exterior- 10 modele superbe
Alegerea usii de la intrare este deosebit de importanta pentru ca, stim cu totii, prima impresie conteaza. Modelul de usa pe care il preferi poate spune multe despre tine si familia ta, si in special despre gusturile voastre. Chiar daca unele dintre ele o sa-ti placa mai mult, altele mai putin si restul… deloc, merita sa arunci o privire.
Un aspect foarte important de urmarit in ceea ce priveste cele 10 modele de usi de exterior selectate, este echilibrul perfect dintre structura casei si modelul de usa ales:
1. Usa din sticla pentru design modern
Putem observa in stilul arhitectural si modelul de usa de exterior pentru care s-a optat, un tipar alcatuit din linii orizontale care dau un aspect elegant si minimalist.
2. Usa clasica din lemn
Desi un model clasic de usa din lemn, ferestrele care o inconjoara dau un aspect foarte primitor si luminos. Nu stiu tu ce crezi, dar mie mi-ar placea sa trec pragul acestei case.
3. Un decor pe masura pentru o usa din lemn
Iata un element pentru decor care se potriveste de minune usilor si caselor vechi. Desi iedera necesita eforturi speciale de intretinere, un astfel de aspect va fi intotdeauna imbietor, in special prin cromatica deosebita a frunzelor si aspectul de ansamblu desprins parca din natura.
4. O asociere indrazneata
Cromatica fatadei, in totalitate din caramida, scoate in evidenta designul modern al usii, precum si albastrul celor trei geamuri amplasate simetric si echilibrat. Este o alegere ideala pentru un aspect modern si indraznet.
5. Aluminiu
Desi nu este prima optiune, aluminiul poate fi un material potrivit pentru o usa de exterior. In plus, confera un aspect contemporan, numai bun daca iti place sa fii in permanenta in pas cu moda.
6. Vintage
Chiar daca palesc o data cu trecerea timpului, usile din lemn isi pastreaza intotdeauna farmecul si frumusetea unica.
7. Rosu aprins
O usa rosie se va potrivi oricarui stil arhitectural, mai ales daca vorbim despre o fatada de culoare alba, cum se observa si in imaginea de mai jos.
8. Pentru cei care iubesc simetria
Construirea unei arcade chiar la intrarea in casa poate fi o idee nemaipomenita, mai ales daca alegi si cateva trepte de aceeasi forma. Intr-un astfel de cadru, o usa din lemn se potriveste manusa.
9. Design rustic
Nu te lasa inselat de aparente! Desi are un aspect medieval, modelul de usa din imagine este nou si inedit, mai ales datorita elementelor din fier, detalii foarte bine incadrate in designul de ansamblu al usii.
10.Vechi, dar niciodata demodat
Usile din lemn nu se vor demoda niciodata, mai ales daca stii cum sa le pui in valoare. Iata o idee:
Tu pe care o preferi? 🙂